HungarianMagyarRomanianRoEnglish (US)

KEZELŐKÖZPONT

KOZPONT-BALNEAR

HÍREK, ÚJDONSÁGOK

SCHENGEN II.

CALENDAR ORTODOX

Încărcare documente

INFO

Numarul unic pentru
apeluri de urgenta este 112

 112

Facebook Like Box

Centrul de tratament balnear de la Vâlcele are căutare

Covăsneni, persoane din afara judeţului, dar şi din străinătate au trecut pragul Centrului de Tratament, de la deschiderea sa până în prezent.

 Covăsneni şi persoane din judeţele Mureş, Braşov sau Harghita au venit la Centrul de Tratament balnear din Vâlcele. „Aproape 50 % dintre cei care au venit sunt din Braşov, dar au fost şi din Odorhei, din Sovata, şi chiar persoane din Germania”, ne-a spus administratorul Centrului, Kovács Lászlo, care a precizat că odată cu sosirea verii, numărul celor care au călcat pragul Centrului a crescut.

Viceprimarul localității Vâlcele, Nicolae Cucu, a precizat că pe viitor, se doreşte extinderea Centrului de Tratament: „Centrul de tratament merge foarte, foarte bine! Avem nevoie de nişte fonduri pentru extinderea bazei. Am vrea să facem un teren de sport acolo (…) Ne-am gândit să facem şi un loc de campare, să vină oamenii cu rulote, să se cazeze, deci avem planuri (…)”, a declarat, ieri, viceprimarul.

Construit în cadrul programului „Drumul Apelor Minerale”, Centrul de Tratament balnear de la Vâlcele a fost inaugurat la sfârşitul lunii februarie şi dispune de piscină cu apă caldă sau cu apă rece, de băi cu apă minerală, saună, vestiare, dar și de o sală dotată cu aparate de fitness, masă de biliard. În plus, potrivit administratorului Centrului, vizitatorii se pot relaxa la salonul de masaj sau jucând diverse jocuri de societate dar au şi posibilitatea de a face grătar, în spaţiile special amenajate, cu condiţia de a păstra curăţenia.

Biletul de intrare este 10 lei – pentru adulţi şi 5 lei pentru pensionari şi elevi (preţul incluzând folosirea bazinelor, a saunei, a meselor pentru jocurile de societate şi folosirea pentru o oră a aparatelor de fitness, celelalte servicii trebuind plătite separat).

Centrul de tratament de la Vâlcele este deschis de miercuri până duminică, între orele 13.00-20. 00.

 Informaţii suplimentare şi noutăţi privind serviciile oferite, pot fi aflate accesând pagina de Facebook a Centrului (Vâlcele Băi), pagină pe care zilnic este menţionată temperatura apei din piscine.

A.C.